Animalele de companie nu sunt doar prieteni loiali, ci și membri iubitori ai familiei noastre. Însă, în ciuda intențiilor noastre bune, îngrijirea lor este adesea influențată de mituri și de sfaturi neverificate, care circulă de la o persoană la alta, uneori chiar și de la o generație la alta. Unele dintre aceste mituri par inofensive, dar pot duce la practici greșite care afectează sănătatea și fericirea animalelor noastre de companie.
De la alimentație și sănătate până la comportament și obiceiuri, aceste idei greșite pot afecta starea de bine a prietenilor noștri necuvântători.

Iată 9 dintre cele mai comune mituri despre îngrijirea animalelor de companie:

#1: Câinii mănâncă iarbă doar atunci când sunt bolnavi

Adevărul: Consumul de iarbă este un comportament natural la câini și nu indică întotdeauna o problemă de sănătate.

Explicație: Este un mit des întâlnit cum că un câine care mănâncă iarbă are probleme gastrice și încearcă să se provoace singur să vomite. Realitatea este că acest comportament este mult mai complex și nu este întotdeauna un semn de boală.

• 🠺 Instinct natural: Câinii sunt omnivori prin natura lor și au un instinct primar de a consuma verdețuri.
• 🠺 Textură și gust: Unii câini sunt pur și simplu atrași de textura crocantă sau de gustul ierbii proaspete. Pentru ei, este ca un mic „aperitiv verde”.
• 🠺 Stimulare mentală: Câinii care stau mult timp singuri sau care nu au parte de suficientă activitate fizică pot începe să mănânce iarbă din plictiseală.
• 🠺 Probleme digestive: În unele cazuri, rare, câinii pot mânca iarbă pentru a-și calma un stomac deranjat sau pentru a stimula un reflex de vomă.

Când ar trebui să te îngrijorezi?

Motivele reale de îngrijorare sunt atunci când observi că patrupedul tău:

• 🠺 Mănâncă iarbă excesiv și aproape obsesiv.
• 🠺 Vomită de fiecare dată după ce consumă iarbă.
• 🠺 Are diaree, letargie sau alte simptome neobișnuite.

În astfel de cazuri, este esențial să consulți medicul veterinar. Consumul constant de iarbă, însoțit de simptome de disconfort gastric, poate indica o problemă mai profundă, precum gastrita, paraziții intestinali sau o deficiență nutrițională.

#2: Pisicile nu au nevoie de vizite regulate la veterinar

Adevărul: Chiar dacă pisicile par sănătoase și independente, ele au nevoie de vizite regulate la medicul veterinar pentru a preveni, detecta și trata afecțiuni care nu sunt întotdeauna vizibile la suprafață. În plus, să nu uităm de vaccinurile periodice pe care trebuie să le facă.

Explicație: Pisicile sunt adevărați maeștrii ai disimulării atunci când vine vorba de durere sau disconfort. Această abilitate de a ascunde semnele unei boli este un instinct de supraviețuire moștenit de la strămoșii lor sălbatici, care nu își puteau permite să pară vulnerabili în fața prădătorilor.

• 🠺 Afecțiuni ascunse: Multe boli frecvente la pisici, precum bolile renale, diabetul, hipertiroidismul sau afecțiunile dentare, pot evolua fără simptome evidente. De cele mai multe ori, când pisica începe să arate semne clare de boală, problema este deja într-un stadiu avansat.
• 🠺 Probleme dentare: Afecțiunile gingivale și acumularea tartrului sunt extrem de comune la pisici. Fără îngrijire și curățare profesională, acestea pot duce la infecții severe și la pierderea dinților.
• 🠺 Vaccinuri și tratamente preventive: Chiar și pisicile care trăiesc exclusiv în interior au nevoie de vaccinuri regulate pentru a fi protejate împotriva bolilor virale. Paraziții, cum ar fi puricii, căpușele și viermii intestinali, pot fi aduși în casă pe hainele sau încălțămintea stăpânilor.
• 🠺 Controlul greutății: Obezitatea este o problemă des întâlnită la pisicile care trăiesc în apartamente. Un control regulat la veterinar ajută la monitorizarea greutății și la prevenirea afecțiunilor asociate, precum diabetul sau problemele articulare.
• 🠺 Probleme legate de vârstă: Pe măsură ce pisicile îmbătrânesc, riscul de boli cronice crește. Pisicile seniori necesită controale mai frecvente pentru a monitoriza semnele precoce ale artritei, insuficienței renale sau declinului cognitiv.

Când ar trebui să mergi cu pisica la veterinar?

• 🠺 O dată pe an: Pentru controale generale, vaccinuri și evaluarea sănătății.
• 🠺 De două ori pe an: Dacă pisica este senior (peste 7 ani) sau dacă are o afecțiune cronică.
• 🠺 Imediat: Dacă observi schimbări în comportament, apetit, activitate sau dacă pisica prezintă simptome precum vărsături frecvente, diaree, letargie sau pierderea în greutate.

#3: Pisicile aterizează întotdeauna în picioare

Adevărul: Pisicile au un reflex de răsucire în aer care le ajută să aterizeze pe picioare, dar acest mecanism nu este infailibil. În anumite condiții, căderile pot cauza răni grave, inclusiv fracturi, leziuni interne sau chiar deces.

Explicație: Mitul că pisicile „întotdeauna” aterizează în picioare este unul dintre cele mai răspândite și periculoase. Acest reflex remarcabil, cunoscut sub numele de „reflex de răsucire aeriană", le permite pisicilor să își ajusteze poziția corpului în aer pentru a ateriza în mod optim. Totuși, această abilitate nu este o garanție absolută împotriva rănirilor.

Cum funcționează reflexul de răsucire?

• 🠺 Pisicile își folosesc urechea internă pentru a detecta orientarea corpului în aer.
• 🠺 Ele își răsucesc coloana vertebrală, incredibil de flexibilă, pentru a-și repoziționa corpul.
• 🠺 Coada le ajută la echilibru și la stabilitate în timpul răsucirii.
• 🠺 În final, își întind picioarele pentru a reduce impactul.

De ce nu funcționează întotdeauna?

• 🠺 Înălțimile sunt prea mici: Dacă pisica cade de la o înălțime prea mică, nu are suficient timp să își activeze complet reflexul de răsucire.
• 🠺 Înălțimile sunt prea mari: La căderile de la înălțimi extreme, chiar dacă pisica aterizează în picioare, forța impactului poate cauza fracturi la nivelul picioarelor sau a coloanei vertebrale.
• 🠺 Suprafețe dure sau neregulate: Chiar dacă aterizează corect, suprafața de contact poate să nu fie suficient de moale pentru a absorbi șocul.

Ce pericole pot apărea în urma unei căderi?

• 🠺 Fracturi ale membrelor sau pelvisului.
• 🠺 Leziuni interne.
• 🠺 Leziuni faciale și maxilare.
• 🠺 Stare de șoc.

#4: Câinii cu blană groasă nu simt frigul

Adevărul: Chiar dacă un câine are o blană groasă și densă, acest lucru nu înseamnă automat că este imun la frig. Temperaturile scăzute, umezeala și vântul pot afecta serios sănătatea unui câine, indiferent de grosimea blănii sale.

Explicație: Mulți oameni presupun că un câine cu blană deasă și pufoasă, precum un Husky Siberian, Malamut de Alaska sau un Ciobănesc Caucazian, este complet protejat împotriva frigului. Deși aceste rase sunt mai bine adaptate pentru temperaturi scăzute decât altele, ele nu sunt complet imune la efectele negative ale vremii reci.

Stratul de blană nu este suficient în orice condiții:

• 🠺 Blana densă poate proteja câinele de frigul uscat, dar umezeala și vântul îi pot reduce semnificativ eficiența.
• 🠺 Când blana se udă, își pierde capacitatea de izolare, iar câinele poate suferi rapid de hipotermie.

Rasele mici și câinii vârstnici sunt mai vulnerabili:

• 🠺 Câinii mici au o suprafață corporală mai mare în raport cu volumul corpului lor, ceea ce înseamnă că pierd căldura mai repede.
• 🠺 Câinii vârstnici au adesea metabolismul încetinit și pot suferi de artrită, ceea ce îi face mai vulnerabili la temperaturi scăzute.
• 🠺 Câinii cu probleme de sănătate, cum ar fi afecțiuni ale tiroidei, pot avea o capacitate redusă de a-și regla temperatura corpului.

Adaptarea la climat:

• 🠺 Un Husky de exemplu, crescut în climat cald, s-ar putea să nu aibă aceeași toleranță la frig ca un Husky crescut într-o regiune cu ierni grele.
• 🠺 Adaptarea la frig necesită timp, iar câinii care nu sunt obișnuiți cu temperaturile scăzute pot suferi chiar dacă au blana groasă.

Care sunt riscurile asociate expunerii prelungite la frig:

• 🠺 Hipotermie: Apare atunci când temperatura corpului scade sub nivelul normal, iar organele încep să își reducă funcțiile.
• 🠺 Degerături: Zone precum urechile, lăbuțele și coada sunt cele mai expuse. Pielea poate deveni palidă, rigidă și, în cazuri extreme, țesutul poate muri.
• 🠺 Artrită agravată: Câinii cu articulații sensibile sau artrită pot resimți dureri mai intense în sezonul rece.

#5: Hrana uscată este suficientă pentru igiena dentară

Adevărul: Deși hrana uscată poate contribui într-o oarecare măsură la reducerea acumulării plăcii dentare, aceasta nu este suficientă pentru a asigura o igienă orală completă. Periajul regulat al dinților, cu ajutorul unui set de igienă dentară pentru câini, rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a problemelor dentare.

Explicație: Problemele dentare sunt printre cele mai frecvente afecțiuni la animalele de companie, dar, din păcate, ele sunt și printre cele mai neglijate. Mulți stăpâni consideră că hrana uscată este suficientă pentru a curăța dinții câinilor și a pisicilor, însă acest lucru este doar parțial adevărat.

Mâncarea uscată poate avea un efect abraziv, ajutând la îndepărtarea unei mici părți din placa bacteriană. Totuși, acest efect este limitat, deoarece multe animale nu mestecă bine crochetele, ci le înghit întregi. Chiar și atunci când mestecă, hrana uscată nu poate ajunge în toate zonele gurii, mai ales între dinți sau la linia gingivală, unde apar cele mai multe probleme.

Care sunt semnele problemelor dentare:

• 🠺 Respirație urât mirositoare.
• 🠺 Gingii roșii, inflamate sau care sângerează.
• 🠺 Dificultate în mestecarea hranei sau refuzul de a mânca.
• 🠺 Salivare excesivă.
• 🠺 Pierderea dinților.

De ce periajul dentar este esențial?

• 🠺 Îndepărtează placa bacteriană: Periajul regulat previne acumularea plăcii și a tartrului, menținând dinții curați și sănătoși.
• 🠺 Previne inflamațiile gingivale: Gingiile inflamate sunt o sursă de durere și pot duce la complicații grave.
• 🠺 Reduce riscul de infecții: O gură sănătoasă înseamnă un risc mai mic de infecții care se pot răspândi în restul corpului.
• 🠺 Menține respirația proaspătă: Problemele dentare sunt cea mai frecventă cauză a respirației urât mirositoare la animale.

#6: Animalele de companie nu au nevoie de protecție solară

Adevărul: La fel ca și oamenii, câinii și pisicile pot suferi arsuri solare, iar expunerea excesivă la soare poate crește riscul de cancer de piele. Zonele cu blană subțire, urechile, botul și burta sunt cele mai vulnerabile.

Explicație: Deși blana animalelor oferă un anumit grad de protecție împotriva radiațiilor UV, nu este suficientă pentru a preveni arsurile solare, în special la animalele cu blană deschisă la culoare, blană scurtă sau pielea rozalie.

Cum poți proteja animalele de companie de arsurile solare?

Folosește protecție solară specială pentru animale:

• 🠺 Există loțiuni de protecție solară formulate special pentru câini și pisici.
• 🠺 Nu folosi niciodată creme pentru oameni.
• 🠺 Aplică protecția solară pe zonele vulnerabile (nas, urechi, burtă).

Limitează expunerea la soare:

• 🠺 Evită plimbările în orele de vârf (între 10:00 și 16:00), când radiațiile UV sunt cele mai puternice.
• 🠺 Asigură-te că animalul are acces la zone umbrite în timpul plimbărilor.

Folosește haine de protecție UV:

• 🠺 Există haine speciale pentru câini care blochează radiațiile UV, sau veste de răcire.
• 🠺 Acestea sunt ușoare, confortabile și nu împiedică mișcarea animalului.

Monitorizează semnele de arsură solară:

• 🠺 Piele roșie, inflamată sau descuamată.
• 🠺 Sensibilitate la atingere.
• 🠺 Leziuni vizibile pe piele.

#7: Pisicile sunt animale solitare și nu au nevoie de socializare

Adevărul: Deși pisicile au reputația de a fi independente și distante, ele sunt, de fapt, animale sociale care beneficiază enorm de pe urma interacțiunii cu oamenii sau cu alte animale. Lipsa socializării poate duce la comportamente nedorite și la probleme emoționale.

Explicație: Imaginea pisicii ca fiind o creatură solitară, care își dorește doar hrană, un loc cald pentru somn și libertatea de a face ce vrea, este doar parțial adevărată. În realitate, pisicile sunt animale sociale, dar își manifestă această nevoie într-un mod diferit față de câini.

• 🠺 În sălbăticie, pisicile pot trăi în colonii, unde colaborează pentru protecție și resurse.
• 🠺 Pisicile domestice pot forma legături strânse cu alți membri ai familiei, fie ei oameni sau alte animale.
• 🠺 Chiar și pisicile care preferă să fie „stăpâne pe teritoriu” au nevoie de momente regulate de interacțiune pozitivă.
• 🠺 Lipsa interacțiunii poate duce la stres cronic, care se poate manifesta prin urinare în locuri nepotrivite, distrugerea obiectelor din casă sau auto-mutilare (lingerea excesivă până la rănire).
• 🠺 Pisicile singuratice pot dezvolta anxietate de separare.

Beneficiile socializării pentru pisici:

• 🠺 Reduce stresul - Joaca regulată și interacțiunea cu stăpânul reduc nivelul de cortizol, hormonul stresului.
• 🠺 Stimulare mentală - Jocurile interactive, precum cele cu undițe sau mingi, mențin mintea pisicii activă și previn plictiseala.
• 🠺 Crează legături mai strânse - Socializarea ajută la construirea încrederii dintre pisică și stăpân.
• 🠺 Previne problemele de comportament - O pisică care primește suficientă atenție este mai puțin predispusă să manifeste comportamente distructive.

#8: Toți câinii știu să înoate

Adevărul: Nu toți câinii sunt înotători naturali, iar ideea că orice câine poate plonja în apă și va ști automat să înoate este un mit periculos. Unele rase sunt construite pentru apă, altele au dificultăți serioase și pot fi în pericol în apă adâncă.

Explicație: Imaginea unui câine care înoată grațios într-un lac sau ocean este adesea prezentată ca fiind universal valabilă pentru toate rasele. În realitate, abilitatea de a înota depinde de mai mulți factori, inclusiv de structura corpului, de nivelul de încredere și de experiența anterioară cu apa.

În timp ce unele rase sunt excelente înotătoare datorită fizionomiei lor și a istoricului genetic care le-a pregătit pentru activități în apă, precum Labrador Retriever sau Golden Retriever, există și unele rase care întâmpină dificultăți atunci când trebuie să înoate. Printre aceste rase se regăsesc Bulldog Englez, Bulldog Francez sau Pugul.

De asemenea, frica de apă poate să fie răspunzătoare de scepticismul câinilor de a intra în apă. Chiar și câinii care sunt fizic capabili să înoate pot refuza să intre în apă din cauza unei experiențe traumatizante anterioare sau pur și simplu pentru că nu se simt confortabil.

Care sunt riscurile asociate câinilor care nu știu să înoate

• 🠺 Oboseală rapidă: Chiar dacă un câine începe să înoate, el poate obosi rapid și poate ajunge în pericol de înec.
• 🠺 Inhalarea apei: Câinii care nu știu să înoate pot încerca să țină capul deasupra apei în mod greșit, inhalând apă.
• 🠺 Frica și panica: Un câine speriat poate intra în panică, ceea ce îl face mai predispus la accidente.

#9: Animalele de companie nu au nevoie de protecție antiparazitară iarna

Adevărul: Paraziții externi și interni, precum puricii, căpușele și viermii intestinali, nu dispar complet în sezonul rece. Deși activitatea lor poate scădea, aceștia pot supraviețui în medii protejate și pot afecta sănătatea animalelor de companie chiar și în timpul iernii.

Explicație: Este un mit comun că, odată cu scăderea temperaturilor, paraziții externi și interni dispar complet, iar animalele nu mai au nevoie de tratamente antiparazitare. În realitate, acești dăunători sunt mult mai rezistenți decât am putea crede și au diverse strategii pentru a supraviețui chiar și în cele mai reci luni ale anului.

De asemenea, în interiorul locuințelor, temperaturile sunt ideale pentru supraviețuirea și dezvoltarea paraziților. Dacă animalele de companie nu sunt protejate în mod regulat, infestările pot apărea chiar și în cele mai curate case.

Care sunt riscurile asociate cu lipsa protecției antiparazitare în timpul iernii:

• 🠺 Infestări persistente: Chiar și o mică infestare poate deveni o problemă majoră în câteva săptămâni dacă nu este tratată la timp.
• 🠺 Boli transmise de paraziți: Căpușele pot transmite boli grave, precum boala Lyme sau babezioza.
• 🠺 Probleme digestive: Viermii intestinali pot cauza diaree, vărsături și pierdere în greutate.
• 🠺 Dermatite alergice: Puricii pot provoca mâncărimi intense, infecții ale pielii și reacții alergice severe.

Îngrijirea unui animal de companie înseamnă informare constantă și renunțarea la mituri fără bază științifică. Fiecare animal este unic și are nevoi specifice, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că îi oferim o viață sănătoasă, fericită și echilibrată.

Atunci când ai îndoieli, nu ezita să consulți un medic veterinar. Cunoașterea corectă este cel mai frumos cadou pe care îl poți oferi animalului tău de companie.❤️

Surse:

https://www.akc.org/

https://www.aspca.org/

https://www.petmd.com/